prieteni
Leave a comment

Ajun de Crăciun

ajun_de_craciun

Ușa de izbește de perete și ea apare cu două genți grele în mâini. Le trânește pe jos, se sprijină de perete, cică să-și tragă suflu, apoi se uită la mine și zice:
– Iancu, să nu te pună naiba să faci cumpărăturile în perioada asta…

Da, ce să vezi, mi-ai citit gândurile.

Oricum, mă apropii de sacoșe să adulmec nițel, că nu sunt degeaba câine. Și parcă am simțit pe acolo niște mirosuri plăcute. Să fie cârnați? Caltaboși? O fi cumpărat răcitură?

– Tofu. Îți place, Iancu?

E cu carne? Nu prea-mi dau seama. Strâmb din nas în timp ce ea continuă să despacheteze. Pungi care foșnesc, sticle de te miri ce lapte de orez sau migdale. Hmm, parcă zăresc niște fructe. Oare mi-o da și mie?

– Ia spune, cățel, niște morcov ai mânca? Am citit că-ți fac face bine la dantură.

Păi, nu e carne, dar parcă ar merge o gustare. Dau din coadă ca să priceapă că „Da”.

Apoi dă drumul la Radio Paradise și continuă să aranjeze cumpărăturile. Eu sunt de mult la locul meu, pentru că așa o zbughesc de fiecare dată când primesc ceva de ronțăit. Ș-apoi, în pat e cel mai confortabil să mănănci. Bine, nu în patul lor de oameni (nu că n-aș vrea, dar nu prea mă mai primesc ai mei), ci în al meu, de cățel.

Se lasă seara între timp, iar casele par că se-ntrec în luminițe care mai de care. De la vecini se aude ceva cu „leru’” și-un „împodobește, mamă, bradul”, dar nu am timp să bag prea mult în seamă pentru că din bucătărie vin ceva mirosuri de măr copt și scorțișoară.

Apoi se aprind și la noi în casă luminițele. Nu știu care e treaba cu oamenii și instalațiile luminoase, dar se pare că cel puțin o lună pe an o iau razna cu asta. Oricum, e o atmosfera „cozy”, cum ar zice ei.

Ușa se deschide iar. Mă duc repede spre intrare, să apăr casa, ca un doberman ce sunt, dar când colo, e celălalt biped din familie. Oricum, sunt în culmea fericirii. Așa ca sar pe el, îl iau în brațe, îl calc de cel puțin trei, îl pup, îl umplu de bale. Dar ce nu fac… Ca na, așa se bucură cățeii. Și mă opresc din toată agitația de-abia când aud „Ghici ce ți-am adus?”. Opaaa…păi așa se captează atenția unui patruped.

Oricum, nu știu. Să fie o pisică?

– Ham! Ham!
– Hai, Iancu! Ghici ce ți-a adus Moșu’.

Uhm…o fi jucăria aia mega fluffy?

– Ham! Ham!
– Iancu, ghici ce-are Moșul în rucsac!

Încerc, fir-ar să fie, dar chiar nu vezi că avem o barieră de limbaj? E un alt os de ros? Ia să adulmec. Sniff, sniff. Hai că trebuie să fie mâncare. E mâncare? Ohoo, ce m-aș bucura să fie mâncare!

– Ododo, dar cine e cățel prostovan?
– Ham! Ham!

Vezi tu prostovan, ai uitat că am făcut pipi în ghetele tale anul trecut…

– Dar cine e drăguț și se gudură acolo?
– Ham! Ham!

Eu, eu sunt! Dă-mi odată!

Și mă trezesc cu bartai osul. Bonus: are și o fundă roșie. Păi, mișto așa. Moșule, boss, să trăiești!

Acum, că sunt cu burta plină și stau cu ai mei în living, pot să vă zic că sărbătorile nu sunt despre mâncare. Ci despre familie. Iar eu o iubesc pe a mea. Și chiar dacă la noi nu duduie boxele de colinde, ci se aude jazz din surdină, chiar dacă nu se gătește pe patru ochiuri de aragaz, ci se mănâncă fix ca de obicei (poate doar puțină scorțișoară și cuișoare în plus) și chiar dacă nu faci crize de epilepsie când te uiți la luminile din bradul nostru, eu simt că perioada asta e diferită pentru că totul pare mai…magic.

Ah, apropo, băieți. Știu că a început să ningă și sunt câteva grade cu minus afara, dar care mă scoate?
Fac grav pe mine.

Magic, nu uitați, da?

Text scris de Diana Solomon pentru www.dependentdefericire.ro

ajun_de_craciun_01

Pe Iancu îl găsiți aici:
Instagram: @iancuboy

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *